femeia poetului

femeia trecea visătoare
prin pana poetului
se descălţa de fiecare dată
când trecea pe la el
la uşă o întâmpinau
o mulţime de animăluţe

el se făcea că-i pas
de genul feminin
tocmai terminase cu autosatisfacţia

îi spunea că-i frumoasă
(niciodată nu mai văzuse femei!)
era un obiect de cercetare
însă îşi mângâia cu iuţeală animalele
nici că ştia ce fel de femeie e ea

într-un final
se hotărâse să încerce
în fond animalele
n-o să-i plece de acasă
ştia cum să le hrănească
din instinct

femeia nu pricepea nimic
era absorbită să-şi aranjeze suviţele
să se privească în oglindă
pentru aş descoperi nurii

el alerga cu ochii
era suficicient
se strecurase destul
îi furase mingea rosie
începând să o lovească
de pe un picior pe altul

după o jumătate de oră
ea îşi puse pantofi
luă ce mai rămăsese din minge
şi fără să mai privească oglinda
plecă

animalele o conduseseră
până la uşă