desertaciune

îmi spuneam că aşa
o să-mi arunc hainele cele murdare
o să mai scap de câteva straturi
de piele în plus
şi de striațile creierului
să mă descojesc asemeni
unei portocale zemoase
dăruite beduinului.

iubire ciopârţită

iubim pe jumătate
cu o jumătate de inimă
o jumătate de creier
cu o jumătate de trup

jumatatea merge la plimbare
râde conversează se întâlneşte
cu alte jumătăţi

cealaltă
mai puţin inertă
undeva într-un labirint
căutând o poartă de scăpare

nici că le pasă
uneia de alta

zi de odihnă

astăzi nu am să vorbesc deloc
mă duc doar la întâlnire
cu mine
să-mi fac transfuzii de speranţă

beţie de mine

să bem un pahar de whisky
laolaltă
ca şi cum ar fi ultimul/
dublaţi triplați
ciocnind încrucişat/
jucînd poker chiar
pe sinceritate închipuită/
ţinându-ne de mâini
dansând un blues lasciv

să ne scoatem unul altuia
ochii/
să ne dezbrăcăm

pentru ultima dată
dându-ne palme

coşmar

în pielea necunoscută în care alunecasem
o lună frumoasă şi un adevărat festin:
se pregătea tocană de măruntaie cu ceapă
şi vin sărat/
mirosul stârnea căţeii pământului

am stat pitită o vreme
dar le murise fochistul/
caţeii aduseseră o tăbliţă
cu numele meu(cândva le dădusem apă)
strălucea ispititor deasupra focului

îmi găsise chiar un loc
îi spuneau locul unde nu exista inimă/
confortabil de altfel
pe măsura înălţimii mele

a fost bine un timp
lemne din belşug
căţeii pământului se înmulţeau
nebunii!au mâncat luna

ba mai apăruseră şi cocoşii/
n-au mai cântat aşa duios
de la a treia lepădare/
agăţaţii de ciocuri ca zmeii
se înălţau zorii

în roua dimineţii
pielea devenea covor
pentru desfătarea picioarelor mele

răspuns la o întâmplare(sau moartea clipei)

ce a fost?

ceasul rău si pisica neagră şi-au dat întâlnire
babele fredonau pe la colţuri
noile refrene bisericeşti
treisprezece cădea într-o vineri-
nu era harţi-bunătăţile se înşirau
de-a lungul trupului
poştaşii îşi scriau ei însisi scrisori

muzica era de vină era belicoasă
feţe palide ochi ce se devorau
mâini ce-si strîngeau pumnii
fâlfâirile hormonale
avortonii clipei veneau unii după alţii

veşnicia şi-a arătat limitele
şoarecii fugeau grăbiţi pe coloana infinitului
la poarta sărutului cădeau dinţii

ce a fost au spus cărţile
pentru asta înţeleptii au reinventat alfabetul
pictorii se înghesuiau să radiografieze
autopsia copilului mort

breaking news

eu am mai trecut pe acolo

bătrânul înger cum il ştii
cu vechiile lui obiceiuri/
ultima pană din aripa dreaptă
încerca să scrie/
cu stânga se pregătea de zbor

tot orb
tot orb

de vorbă cu Ioana D,Arc

vino!ispita mi-a năpădit trupul
capul mi l-au retezat gândurile
falanga macedoneană mi-a intrat mie însămi
in inimă
cruci mi-au răsărit pe mâini!

doar mai pot vorbi
limba în rostogolire
de-a lungul meu
izvoare în secătuire

pe metereze încă ochii
mai veghează

vino!târăşte-te până la ei
printre soldaţii voinţei moarte
cuiele mele
culege-i!fă-i naos şi pronaos
potir si urnă
în templul cruciadei mele!

pierderi de ritm

azi mi-am trimis toţi îngerii la plimbare
i-am amăgit că se vând aripi noi
la magazinul din colţ/
obişnuita cafea îmi amintea de nopţile nedormite
profitam să mai fumez o ultimă ţigară înainte
(aveam nevoie de curaj)

cu o privire am deschis neînţeles cordul
şiroaie şiroaie lame de cuţit/
caietele mele de poezii se adunaseră din toate colţurile

sistematic totul s-a restrâns într-un cerc
un scaun pe care am aşezat centrul meu/
eram eu
un bărbat tragea de mine să plec el nu avea scaun
,,ai putea să mă laşi pe mine tu nu ai nevoie de nimic
eu am nevoie de glorie de cărţi unde să pierzi să te pierzi,,/
au început să curgă literele cifrele cuvintele
blestemele tinereţii visele neîmplinite

trecuse deja prea mult/
îngerii întărziau să vină/
eu nu mai puteam
culegeam culegeam
coseam coseam
aruncam aruncam
dar nu faceam faţă

îngerii s-au întors cu aripi
aveau în mâini o inimă

meci amical

ce mă fac cu tine suflete?
te-ai ramolit de tot
ţi-ai pus singur lanţuri şi cătuşe
ai aruncat cheia spre sfantul petru

şi azi e ziua cea mare
se bea apă din cupa speranţei
echipa adversă a ajuns deja la stadion
se gândesc să facă o schismă

tribunele îti sunt pline
toata viaţa ai compus sloganuri
cei de la margine dezertează

liberul arbitru fluieră de două ori
-începutul şi sfârşitul-
priveşte măcar tabela
-ai pierdut prin neprezentare!

matrioşka

de ar fi să trec din papuşă în papuşă
as ţopăi până cînd piciorul ar deveni mic
femeie -placentă
la naştere n-aş ţipa
aş râde
aş înlocui laptele cu apa
izvor răsfirându-se printre epiderme
prin ochi

nu putem trece de două ori
prin acelaşi loc

femeia poetului

femeia trecea visătoare
prin pana poetului
se descălţa de fiecare dată
când trecea pe la el
la uşă o întâmpinau
o mulţime de animăluţe

el se făcea că-i pas
de genul feminin
tocmai terminase cu autosatisfacţia

îi spunea că-i frumoasă
(niciodată nu mai văzuse femei!)
era un obiect de cercetare
însă îşi mângâia cu iuţeală animalele
nici că ştia ce fel de femeie e ea

într-un final
se hotărâse să încerce
în fond animalele
n-o să-i plece de acasă
ştia cum să le hrănească
din instinct

femeia nu pricepea nimic
era absorbită să-şi aranjeze suviţele
să se privească în oglindă
pentru aş descoperi nurii

el alerga cu ochii
era suficicient
se strecurase destul
îi furase mingea rosie
începând să o lovească
de pe un picior pe altul

după o jumătate de oră
ea îşi puse pantofi
luă ce mai rămăsese din minge
şi fără să mai privească oglinda
plecă

animalele o conduseseră
până la uşă

bărbatul din vis

bărbatul din vis
îmi atinge mâinile
îmi dă posibilitatea
să-mi întorc inima pe dos
cu o iuţeală demnă de cartea recordurilor
să-mi dăruiesc mie însămi răgazul
să-mi dezleg picioarele
din teama realităţii
şi să păşesc

pentru tine senzaţie

pentru tine senzaţie
mi-am făcut inima bucăţi
mi-am minţit neamurile
că cel mai important
e glasul sângelui
am negat cu supraforţă
adevăratele vocaţii
mi-am pus şapcă
în plină vară

pentru tine
am învăţat să strig către cer
să dansez cu propriul eu
să muşc din ţărână
părându-mi dulce

şi tot pentru tine
reînvăţ să scriu
să fiu elevul maestrului
ce fuge din mine.

tablou

nu sunt eu

sunt umbre călăuze peste ani
riduri ce ascund destule secrete
ochi sătui de atâta mizerie
piele căptuşită cu creme
farduri

în schimb sunt scurgeri imense
copii pe care nu i-am născut niciodată
apocalipse la sfârsit de deceniu
rupturi ale miocardului
la fiecare control

picioarele se leagă de cap
mâinile se încolăcesc în neştire
motto-ul şi motorul mişcării

undeva suspendată de perete
într-o ramă veche
ştearsă de praf
o dată la o mie de drame

cotidiană

trăiesc de azi pe mâine
din paginile frumos colorate
din scrisori de la bancă
pe care nu le pot plăti

abia de mai mănânc ceva
am trăit prea multe eternităti
înainte de a mă naşte
din inerţie picioarele
pline de varice mă mai târăsc
la cumpărături

eram în castele mireasă
îmi vopseau buzele vineţii
şi-mi spuneau că-s frumoasă

la nunta mea
au dansat mulţi pitici
orgile îmi înălţau osanale
preoţii erau îmbrăcaţi în negru
copiii mi se năşteau instantaneu
nu ştiam prea bine
cine e mirele.

după atâtea secole
câmpiile îmi sunt întinse
copiii au la rândul lor
propriile griji
eu fumez trabucuri scumpe
şi-mi aduc aminte
din când în când că trăiesc

vor mai trece multe femei
or să mai intre si pe la mine uneori
o să le servesc o conversaţie
conform bătăilor inimii
se vor despuia
vor sorbi până la epuizare
şi vor pleca

autocritică

au dreptate ei-sunt o proastă
mi-am uitat bunele maniere
într-o bancă din clasa întâi
mă scobesc în nas
de câte ori am ocazia
şi servesc un cioran
în loc de prânz

ai dreptate tu-am uitat
că adâncimea e nesfârşită
şi imensitatea incerta(degeaba
profesorul de geografie îmi vorbea
de concreteţe-mai degrabă vorbeam
limbi străine)

am dreptate eu-
în fiecare dimineaţă îmi verific sângele
mă spăl pe dinţi
mă îmbrac elegant
pentru a vorbi
la colţul unde nu mă aude nimeni

dar de unde ştiţi
toate acestea despre mine!?

***********

să lăsăm picioarele

să se desfete alergând

înspre noi

rotogoale printre vise

să rupem în bucăţi totul

să sfâşiem cu dinţii inima

fiecare picătură

să o soarbă pământul



cândva cineva

va gusta roada



noi.

de departe

vom zâmbi

masa tăcerii

ne-am adunat cu toţii
la masa tăcerii
-bunici,nepoţi,copii-

a început marele înţelept
,,să vorbească,,.
îi lăcrimau ochiii
şi riduri adânci
îi brăzdau faţa
plete cărunte revârsându-se
pe umerii ce strângeau
atătea poveri

da!am înţeles cu toţii
ce spui

a urmat tatăl
muşchii tremurau de nerăbdare
ochiii străluceau
linii hotărâte trasa cu picioarele

da!am înţeles cu toţii
ce vrei să spui

copiii ţopăiau
se rostogoleau
făceau tumbe
şi din când în când
râdeau în neştire

cu toţii sorbeam
din paharele vieţii

aritmetică

am fi fost unu

dacă noi doi

ne-am fi intins

cele trei cuvinte

spre patru zări,

cinci era ziua

când cele şase surate

îmi explicau de ziua a şaptea

că e pentru închinare

opt medici mă ajutau

în luna a noua

să nasc copilul de zece

înăuntru meu sunt cascade
revărsări de cuvinte nespuse,
rostogolite,agitate

în mine sunt nisipuri fierbinţi
gesturi neinsemnate

în mine sunt focuri
stinse de adevăruri crude

în mine sunt gheţuri
în apa tăcerilor
sunt primăveri şi toamne
înfloriri şi veştejiri
sunt fluturi

eu

doar eu-

doar eu-clipa

doar eu-răscolire de cuvinte

doar eu-la masa tăcerii

cu mine